Archiva pentru ‘Activități Extrașcolare’ Category

Antrenament practic privind modul de comportare la cutremur

În data de 29 octombrie 2015 s-a efectuat un antrenament practic privind modul de comportare la cutremur. Mai mult »

Gânduri de ,,moroian”

Numele meu este Alexandru Sipos și sunt absolvent al Liceului Teoretic ,,George Moroianu”, promoția 2014. Sunt deja student în anul al II-lea la University of Northampton, însă rămân nostalgic după școala care m-a format și pe care am revăzut-o în această vară parcă mai frumoasă și mai primitoare. Mai mult »

Liceul Teoretic “George Moroianu” din Săcele – singura unitate şcolară din judeţul Braşov care a primit trofeul “Şcoala Europeană 2015”

“E mai mult decât un premiu –  este o bucată de viaţă”, a declarat Roxana Necolau, absolventă a clasei a XII-a, prezentă la festivitatea de premiere.

Marţi, 16 iunie 2015, la Palatul Parlamentului din Bucureşti (sala Spiru Haret), în prezenţa reprezentanţilor Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Camerei Deputaţilor şi a delegaţiei Parlamentului European, a avut loc decernarea premiilor pentru câştigătorii Competiţiei Şcoala Europeană – ediţia 2015.
Aflată la cea de a XII-a ediţie, această iniţiativă a Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice se bucură de recunoaştere din partea instituţiilor europene, desfăşurându-se sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui Parlamentului European.

În acest cadru festiv, delegaţia Liceului, alcătuită din Director prof. Gheorghe Munteanu,  Consilier educativ prof. Tatiana Benga, prof. Cristi Teodoroiu, Roxana Necolau – absolventă a clasei a XII-a, însoţiţi de Inspector pentru Proiecte si Programe prof.Silviana Cioceanu, a primit Trofeul şi Cerificatul Şcoală Europeană 2015 din partea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice “pentru performanţele deosebite obţinute în activităţile de cooperare europeană şi pentru contribuţiile aduse la promovarea şi dezvoltarea dimensiunii europene a educaţiei”, precum şi o Diplomă de Excelenţă din partea Comisiei pentru Învăţământ, Ştiinţă, Tineret şi Sport din cadrul Parlamentului României – Senat, oferită de doamna Ecaterina Andronescu, Preşedintele Comisiei, “ca semn al consideraţiei pentru strădaniile de a înălţa şcoala românească”.

Competiţia se adresează anual tuturor unităţilor de învăţământ preuniversitar care au fost şi sunt implicate în programe europene din domeniul educaţiei şi formării profesionale. Certificatul are o valabilitate de trei ani, după care şcoala trebuie să concureze din nou pentru a-l reconfirma.

La ediţia din acest an s-au înscris 115 unităţi de învăţământ preuniversitar din 35 de judeţe şi din municipiul Bucureşti. 60 dintre acestea au fost desemnate câştigătoare, Liceul Teoretic “George Moroianu” situându-se al 26-lea. Fiecare şcoală câştigătoare a primit şi un premiu în valoare de 5.000 de lei, care va fi utilizat exclusiv pentru dotări.

Competiţia constă în evaluarea calităţii şi a coerenţei managementului şcolii, reflectate în documentele manageriale, precum şi a impactului pe care activităţile derulate în cadrul proiectelor europene l-au avut asupra culturii organizaţionale şi a ethosului şcolii.

Evaluarea candidaturilor şcolilor înscrise s-a realizat de către o Comisie Naţională de evaluare, organizată în 9 echipe, corespunzător celor 9 criterii de evaluare. Prin trecerea portofoliului de candidatură al şcolilor, pe la fiecare din cele 9 echipe de evaluatori, s-au urmărit: activităţile derulate în cadrul proiectelor/programelor comunitare; integrarea acestora în programul curent al şcolii; performanţele şcolare reflectate în rezultatele elevilor la examenele naţionale, olimpiade şi concursuri şcolare; asigurarea egalităţii de şanse; continuitate şi constanţă în derularea de activităţi/proiecte/programe comunitare; strategie şi modalităţi de implementare şi evaluare; strategie şi modalităţi de valorizare (diseminare şi exploatare a rezultatelor/produselor); dezvoltarea dimensiunii europene a educaţiei prin activităţile de cooperare europeană si calitatea documentelor de candidatura  şi a portofoliul ilustrativ.

Numai o şcoală cu o activitate susţinută, de înalt nivel calitativ, poate îndeplini criteriile de evaluare de o manieră care să-i asigure şi câştigarea trofeului. Iată ce ne-a declarat Roxana Necolau, absolventă a clasei a XII-a, prezentă la festivitatea de premiere: “Aici este mai mult decât un premiu câştigat în urma unei competiţii. Este mai mult decât o recunoaştere a performanţelor şcolii noastre. Aici este o echipă vie, sunt toţi colegii şi profesorii mei, domnul director – care a fost mereu sursa noastră de inspiraţie pentru a ţinti mai sus, a munci mai mult, a ne autodepăşi continuu,  sunt toţi cei care au crezut în noi, părinţi, prieteni, parteneri educaţionali.  Şi iată,  eu nu ţin în mână un trofeu, ci amintirile noastre, proiectele, reuşitele, pasiunea, efortul, bucuria… – aici este o bucată de viaţă. A noastră”.



Rezultatele complete sunt publicate pe pagina oficială a Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, http://www.edu.ro/index.php/articles/c903/ .

Activități de voluntariat desfășurate în anul școlar 2014 – 2015 desfășurate sub sloganul ”…niciodată, niciodată  să nu uităm de cei mai trişti ca noi…”

 

Prof. Tatiana Benga

Prof. Gabriela Ivan

Prof. Gabriela Goicea

Elevii proveniţi din centrele de plasament:  CTF (Căsuţe de tip familial) „CHIP”, „DALE” şi  „NOI ORIZONTURI”, care frecventează cursurile şcolii noastre, au beneficiat de ajutorul unui grup de voluntari (tot elevi ai şcolii), coordonat de psihologul şcolii – în baza unui Acord de parteneriat încheiat cu Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Braşov, cu care desfăşoară activităţi diverse (inclusiv efectuarea temelor pentru acasă), în vederea unei mai bune integrări şcolare şi sociale, evitării riscului de eşec şi abandon şcolar. Mai mult »

Proiect international e(Twin)-live SOUNDmania

prof. înv. primar Gabriela Ivan

“Muzica înseamnă bucurie, de aceea ne place să cântăm” – Daria, 6 ani.

„Când cânt, mi se pare că toată lumea vrea să cânte cu mine” – Lavinia, 6 ani, sindrom Asperger

„Când ascultă muzică, oamenii sunt mai buni şi se poartă mai frumos unii cu alţii” – Simon, 7 ani Mai mult »