Proiect cultural

ARHIVA MUREȘENILOR – Tezaur al patrimoniului cultural național.

Creșterea accesului la cultură prin intermediul noilor tehnologii media

 Proiectul este derulat de Muzeul ”Casa Mureșenilor” Brașov alături de partenerii Colegiul de Științe ale Naturii ”Emil Racoviță” Brașov, Liceul Tehnologic Râșnov, Liceul Teoretic Codlea, Liceul Teoretic ”Petru Rareș” Feldioara, Liceul Teoretic ”George Moroianu” Săcele.

Proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național, în sesiunea de finanțare III/2015.

Proiectul „ARHIVA MUREȘENILOR – Tezaur al patrimoniului cultural național. Creșterea accesului la cultură prin intermediul noilor tehnologii media” își propune documentarea și crearea unor noi instrumente de promovare a unor valori patrimoniale deosebite în rândul publicului țintă format din elevii de liceu.

Într-o primă etapă se va realiza selectarea și cercetarea a 2000 de documente, cărți poștale și fotografii de familie din Arhiva Mureșenilor relevante pentru: istoria familiei Mureșenilor (1838-1944), istoria Imnului Național, istoria Gazetei Transilvaniei – cel mai logeviv ziar românesc din Transilvania, istoria tipografiei Mureșenilor (1888-1911), istoria dansului de societate ROMANA (1850), istoria vestimentației în secolele XIX-XX, tranziția de la alfabetul chirilic la cel latin, istoria publicității, istoria politică a românilor transilvăneni – Pronunciamentul (1868) și Memoradul (1892).

În a două etapă au fost realizate instrumente noi de comunicare site internet www.arhiva-muresenilor.ro și rețeaua de socializare –www.facebook.com/Arhiva-Muresenilor care să permită o abordare alternativă și neconvențională de promovare a patrimoniului în rândul elevilor de liceu.

În a treia etapă vor avea loc activități de instruire a personalului didactic din școlile partenere din orașul și județul Brașov, cu privire la noile instrumente de promovare a patrimoniului și modalitățile practice de folosire a acestora la clasă.

În ultima etapă vor avea loc activități practice de folosire a acestor instrumente noi de promovare a patrimoniului în rândul tinerilor din grupul țintă.